sâmbătă, 14 aprilie 2018

IN MEMORIAM: MARIUS BĂDIŢESCU (ROUMANIE)


O istorie pe apă

  A ZIS: SĂ SE STRÂNGĂ LA UN LOC APELE CARE SUNT DEdesubtul cerului şi să se arate uscatul! Şi aşa a fost. A numit uscatul pământ iar întinderea de ape a numit-o mări. Şi am văzut că lucrul acesta este bun.
  Cântă cernit o mierlă în arinul de pe mal, în toţi arinii. Sau în sălciile foşnitoare, frunze subţiri, umede.
  Nici un cuvânt, însă despre râuri. Pe atunci, nervoase ori blânde, răsucindu-se în dansuri salomee ori mute de prea mult tumult, se torceau, pesemne în mare.
  Apoi cartea avea o filă sfâşiată. Mai încolo, însă, se simţea răcoarea celor patru:
  PISONUL, ca un brâu în jurul ţării Havilla, unde se află mult aur, bedelion şi onix piatră. Dimineţile, sub soare, apa râului sclipea din sine şi peste nisipul luncilor roşcate înmărmureau pestriţ grozama, sulfina şi ruşinea ţigăncii, ba chiar şi terebintul, când răsunau în limpezimea aerului cerceii-Maicii-Domnului de vântul blând ce încreţea apa chemând îngerii la masă.
  GHIHONUL, jur împrejur de ţara Cuş, pe care o desmiardă şi o înlănţuie; în apele lui vieţuia cu adevărat nălucirea lui Lucan, peştişorul Echenesis care se lipeşte de pântecul corăbiilor şi le poate ţine în loc cu mare putere. Această glumă a Făcătorului avea solzii lungi şi putea înota în orice direcţie, vărsându-se în mare odată cu râul, după rânduieli ascunse.
  Şi HIDECHELUL, numit mai târziu Tigru, în răsăritul Asiriei, şerpuitor prin pustiuri tivite arare cu verde şi vânat, vârstate de drumurile caravanelor ce neguţau spre Miţraim untdelemn, moarte şi făgăduieli.
  EUFRATUL, apoi...
  Care dintre ele? Acesta nu era nicăieri.
  Şi pe malul apei se scutură demult florile, în pulberi albe, albastre şi roşii, smălţuind văzduhul. Duhoare blânda a mâlului s-a răsfirat peste câmp. Vin peşti bătrâni să moară între rădăcini uscate. Şi mierla a tăcut şi dedesubtul cerului soarele s-a mohorât cald. Doi porci pasc iarba subţie năpădită peste umbra sălciilor. Pasc umbra sălciilor la amiază şi grohăie. Poate adie vântul spuzind în creţuri de igliţă liniştea apei; poate ridică şi risipeşte fumul aiurind sub nişte pirostrii uitate la gura văii. Spoieşte cerul cu fum leşios.
  Îşi freacă palmele una de alta, Ilie Isop, şi faţa cu palmele. Îi sângeră umărul obrazului o dungă de rugină. Se uită peste ape: cresc mereu, dintotdeauna. Semnul lui Eremia nu se mai vede.
  Strigă cineva de dincolo, în negru. Pe lanţul podului s-a lăsat o pasăre obosită şi lanţul tremură încordat şi aşteaptă, dar nu din pricina păsării, sau poate chiar din pricina ei. De dincolo de apă strigă iar. E acolo, cu umbra răstignită peste pietrele prundului, cineva negru-subţiratic, cu pălăria curgându-i topită peste umeri, de arşiţă; faţa nu i se vede. face un semn cu mâna. Umbra mâinii se smulge, zgâriată, dintre pietre şi se înalţă spre cer, acoperă coastă de pini din spate şi cade la loc: dincolo-dincoace! Omul vrea să treacă.
  E părintele Chifa. Cu multe seri în urmă, când a pus piciorul pe scândura din marginea podului şi s-a clătinat – neobişnuit cu legănarea vicleană a apei – a avut aceeaşi mişcare a mâinii, ca între două lumi, şi s-a aşezat pe banca de la cârmă. Faţa suptă şi lucioasă a podarului i-a plăcut, semăna cu o efigie a Blândei Nedumeriri, şi câteva seri la rând a venit să stea sprijinit de spătarul băncii şi să privească dansul acelui meşteşug simplu. Sta cu mâna pe cârma ca un mare şi vechi corăbier şi-i povestea lui Ilie...

*

  La o apă mare slujea de podar un uriaş. Nu era nici un pod, uriaşul trecea puţini călători pe umerii lui. Apa avea treizeci de stânjeni şi mai mult în adâncime, lăţimea ei se măsura cu ziua, şi avea un nume străvechi apa, Sab, Sadab, Elab, nu mai ştia. Dar cine mai ştia? A venit un bărbat tânăr şi străin; bun, după cum îl arăta faţa  – o faţă cinstită, chiar şi Ilie trebuie să fi ştiut cum arată o faţă cinstită, deschisă, aşa ca o poartă care nu mai aşteaptă pe nimeni. Ochii mari, cât apa, cutremuraţi de blândeţe. Malurile râului erau înalte şi uriaşul stătea lângă mal, în apă până la genunchi. Simţea sub tălpi şerpuirea strunită a rădăcinilor de arin. Puteau să nu fi fost de arin. Am văzut de multe ori în albii orfane stranii împletituri de rădăcini ce-şi pierduseră copacii. Inutile în frumuseţea lor, proliferau neştiut, căpătând cu timpul culoarea apei sau, aruncate pe mal, a oaselor de copil torsionările părului de gorgonă.
  –Trece-mă, îl rugă încet călătorul, de partea cealaltă. Du-mă dincolo.
  Uriaşul îl aşează cu grijă pe umeri şi-l trece de cealaltă parte, îl lasă pe iarbă. Dă să se întoarcă şi atunci străinul îi zise:
  –Eu mă duc cu nişte treburi, mai departe, pentru multă vreme, am ceva de făcut, fireşte. Cum ar fi la un târg mare şi întins, cu oameni bogaţi, înveşmântaţi subţire, în fir, mă întâlnesc cu ei. Ce să-ţi aduc când mă întorc? Cu ce să te răsplătesc? Acum nu am la mine decât graba...
  Uriaşul holbează nişte ochi pe măsura lui şi se face galben. Dă din mână, tare stânjenit şi încurcat. I se vede un deget strivit, cu unghia vânătă, la mâna dreaptă.
  –Ce să-mi aduci, ce răsplată?  Ce vorbeşti? Eu sunt pus aici ca să trec pe oricine, fără plată... Aşa m-am pomenit.   
  –Fără plată? se grăbeşte tot mai mult bărbatul cu ochi blânzi şi faţa curată.
  Şi atunci uriaşul  ridicând mâna cu degetul strivit şi unghia vânătă la înălţimea tâmplei de pe aceeaşi parte cu mâna, străluminat, răcneşte de se cutremură apele, se învolburează, într-un loc chiar se întorc înapoi să se ascundă speriate la subţioara malurilor, iar vâltoarea clipocită din jurul gleznelor lui încremeneşte în spume albe, ca un guler de dantelă murdară.
  –Să vii, zice, când te întorci, şi să-mi spui şi mie, să-i întrebi pe învăţaţi şi pe negustorii luminaţi, de ce sunt eu legat şi blestemat să trec pe toată lumea fără plată...  Câteodată mi-e tare greu...  A trecut ieri unu’ roşcat şi spân care mirosea a ţap şi mi-a dat pinteni ca la o mârţoagă. Am tăcut, ce era să fac...  Să te întorci şi să mă lămureşti negreşit, până când, şi de ce?...
  –Bine, îl linişteşte călătorul, când mă întorc îţi spun.
  Şi aproape că zâmbeşte, dar uriaşul era de-acum departe, altcineva îl strigase de dincolo. Aşa se pomenise el, trecând pe neştine.
  Trec ani la mijloc, curge multă apă pe râu, şi omul nu se mai întoarce. Uriaşul cel blând şi prost ridică mereu trecătorii pe umerii lui tociţi şi-i duce dintr-o parte în cealaltă, tot fără nici o plată, cum se pomenise. Trimite vorbă uneori şi întreabă de acela.
  Într-o dimineaţă acela se întoarce. N-a adus nimic de la târg, nici măcar un fluier de soc găurit în şase locuri cu fierul înroşit şi prins în inele de aramă, ori o strachină înflorată, din care-şi împart suratele de Moşi, un cocoloş de turtă dulce, nimic.  Nici măcar un pumn de năut, basmale pestriţe ori cizme cu carâmb înalt şi cu şireturi, de care se poartă. Nimic-nimic! Îl strigă obosit, asta a adus cu el, o oboseală care îi umbreşte ochii şi închide faţa, ca într-un somn fără voie. Dă să se aburce pe umerii uriaşului, dar acesta îl opreşte şi-i zice:
  –Nu! Întâi să-mi răspunzi la ce te-am întrebat!
  –Ba nu, se împotriveşte călătorul, întâi să mă treci dincolo şi apoi îţi spun... .
  Se urcă pe umerii lui tociţi şi trec de partea cealaltă, mai muţi decât apa. Cu aleasă ceremonie gigantul depune trupul şi sufletul obosit al trecătorului călător în iarba înaltă de pe mal şi tace. Celălalt se depărtează căutând o tufă de măceş sau un pâlc de droghiş bărbos, un loc ferit, ca pentru sine, de unde strigă, cu mâinile pâlnie:
  –Uite, dacă vrei să scapi de batjocura şi de corvoada asta şi să nu mai treci pe orişicare, aşa, fără nici o socoteală...  sau cum i-o fi zis că se depărtase încet, furiş, şi nu s-a mai auzit bine...  aruncă-l pe unu' în apă, moaie-l bine, uriaşule, să le treacă pofta. Asta e! Până atunci...
  Şi s-a pierdut, cu voce cu tot, în iarba din ce în ce mai înaltă de pe mal.
  Pe atunci nu se născocise lemnul, pesemne, copacul adică, majestuos şi puternic, ca un bărbat adevărat, ţesătura lui gălbuie şi crudă străpunsă vertical de nervuri şi alintându-se în cercuri nu se învăluise încă în trunchi. Ori nu se ştia că dintr-un trunchi de copac tare şi îndărătnic la putrezit, doborât în a doua jumătate a lunii lui octombrie, zvântat domol la vânt, zbicit treisprezece zile sub cer închis şi ţinut apoi la topit în apă, la prund măcinat, până primăvara următoare, apoi uscat, se poate ciopli un căuş plutitor şi şui, cu o părere mai larg şi mai lung decât trupurile a doi oameni; mai trebuia apoi un capăt de prăjină de salcâm cu care se lasă în urmă apa şi se împinge înainte, oriunde, luntrea...  alunecând, omul peste luciu de genune şi oglindit viclean de ea, în necredincioşia lui veşnică, stăpân al peştilor mari şi mici, al tuturor vieţuitoarelor fiecare după soiul, numele şi asemănarea lor, care mişună şi se mişcă sub ape. Dominus, pescator, vagamundus...

Profil

Marius Gheorghe Bădiţescu (1958 – 2012, Drăgăneşti, jud. Vâlcea), prozator, eseist, traducător, profesor de limba şi literatura franceză la Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte. Intelectual de dreapta şi specialist în istoria dreptei franceze. Licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. Doctorat în Litere cu o teză despre Louis-Ferdinand Céline. Debut în 1983 cu proza “Schimbarea la faţă” în volumul colecvtiv Desant ’83. Autorul lucrării Céline sau „reacţionarismul” între ideologie şi retorică (Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2004) şi îngrijitorul ediţiei O perspectivă de dreapta (1998, Ed. Anastasia) de Alain de Benoist. Colaborări la revista “Puncte cardinale”. A tradus din Louis Ferdinand Céline Bagatelle pour un masacre şi alte scrieri. Textul O istorie pe apă face parte dintr-un roman inedit, găsit printre manuscrisele autorului după moartea sa prematură.

Marius Gheorghe Bădiţescu (1958 – 2012, Drăgăneşti, dép. de Vâlcea), auteur de prose, essayiste, traducteur, professeur de langue et littérature français au Collège National “Ienăchiţă Văcărescu” de Târgovişte. Intellectuel de droite et bon spécialiste dans l’histoire de la droite française. Licencié es Lettres de l’Université de Bucarest. Docteur es Lettres avec une thèse sur Louis-Ferdinand Céline. Début littèraire en 1983 dans le tome collectif Desant ’83. L’auteur du livre Céline ou „le réactionnarisme” entre l’idéologie et la réthorique (Ed. Vremea XXI, Bucarest, 2004) et le curateur du livre Une perspective de droite (1998) par Alain de Benoist. Collaborations à la revue „Puncte cardinale”. Il a traduit en roumain Bagatelle pour un masacre de Louis Ferdinand Céline et autres écrits. Le récit Une histoire sur l’eau (O istorie pe apă) fait partie d’un roman inédit qu’on a trouvé parmi les manuscrits de l’auteur après sa mort prématurée.

Prezentare şi traducere de Daniel Dragomirescu

miercuri, 4 aprilie 2018

CONTEMPORARY HORIZONS: MICHAEL MURRAY (UNITED KINGDOM)


Life from an inside perspective

Every so often a book comes along that makes you feel good to be alive. This is one of those. The best books broaden and deepen our sense and understanding of the world. I was going to go on and write ‘and add destinations to our bucket list.’ But no, these best books have already taken us there; we feel we know the places, the people, with our hearts. The place? North-eastern and central Romania.

I feel privileged to have a copy of Men and Puppets, by Daniel Dragomirescu. The book is a collection of reminiscences, autobiographical snippets, and is well worth the time and effort in getting hold of. Elegantly presented, and on the whole, well translated, this is part of a series of books by "Orizont literar contemporan". All are dual-language, and by writers from many countries.

Daniel Dragomirescu lives in the north-eastern Vaslui region of Romania. He writes of life from the inside; the autobiographical angle gives a necessarily limited view of the times, limited to one’s interests, activities, and to the villages and small towns of the time.

Big Politics, the State, the Eastern Bloc, are not words or concepts of everyday life. He does come up against them (A Meeting with Cerberus); they are also, on another level, a basic part of that life. Yet they are everywhere, especially for the generations from before the War, his parents’ and grandparent’s generations. It is they who have to watch what they say.

We see the unquestioned fate of pre-War bourgeois families, in their disgrace (The Sandals' Story). All is accepted as a part of life. The State restrictions have their circumnavigations, but they can be suddenly enforced due to the arbitrariness and fickleness of officials (At the Nadovari Camp). But they are not ‘officials’, they are people one’s father might know from school, from ‘before’ - their fickleness is the fickleness of everybody, everywhere. 

We read also a first-hand account of a devastating earthquake hitting Bucharest. People at their most vulnerable; we read also the hidden threats by people. One of my favourite stories, Marilena, has its own ways of handling the hopes, passions and lost opportunities that are always with us. And this is one of the heartening aspects of the stories: how love, hope of love, arranged love that could grow into itself, are always a part of our lives, our world. These things are instantly recognisable, and they go to the core of who we are.

In the new Romania religion once again plays a major role. This may surprise us, and yet, as Fish Borscht makes clear (to my mind the only story that doesn’t gel), religion never really went away. Even this story is full of the riches of the lived life, the times, the mind-set of the period. The role of religion is a curious one; there are many expostulations to God, in the stories. These are post-Communist. I wonder do they read as a little self-consciously apparent?

Are the stories part of the new movement to re-establish a continuous Romanian identity, that had just been interrupted for a time?

What becomes clear through the reading is the seamless identity we all wear and are part of: here we all are, with all our hopes, woes and lapses of understanding. The details may differ, but the responses are so very recognisable. And because we can identify, our hearts are also in these stories, as we respond to the same things they did.

The last chapter, The Typewriter, brings the whole book into focus. I had begun to wonder at the book's title, Men and Puppets. Well, here it was, spelled out. I wrote, above, how the fickleness of officials is the fickleness of man; there is the fickleness of officials themselves, though. I also wrote of the State being just the background to people's lives. So it was, but as they took on more responsibility, became adults, the State became a major interference in their lives. Take Ceausescu's decree that all typewriters should be officially registered. It smacks of a Nazi-era dictat, and it is little surprise we find a militia chief admiring Nazi-era tactics. After the Fall of Ceausescu, the militia excuse themselves as puppets of the regime. Officials, militia, puppets, anything rather than just ordinary people.

Daniel Dragomirescu has a masterful technique. The use of the motif of his meeting with a stray dog in a cemetery, in A Meeting with Cerebrus,becomes the key for opening up the whole part of his life at that period. It is this mastery that is the secret, it works behind the scenes to bring the chapters to life. A most enjoyable book, full of the fears, hopes, loves and doubts of our lives.

Profile. Profil

Michael Murray (1952, northern England) came to higher education later. He sat his BA degree in 1982, studying Humanities (History, Literature, Philosophy). Later he attained MA in Writing, from Manchester Metropolitan University. He has had poetry published with English magazines Magma, Rialto, The Journal, Stand and Pennine Platform. Online he has published with Antiphon, HandJob magazine, Ol’Chanty, and Zoomorphic Magazine. Also, he has had works performed on Artslab, RedShift Radio. He was a main contributor to Parameters, a literary journal. He gathered together the arts reviews, essays, poetry reviews, published there, polished and updated them, and published them in book form, as Parameters, with Knives Forks and Spoons Press, 2010. In 2015 he published a semi-academic study of the use of chiasmus and rings as overall organising structures in texts, as Gifts of Rings and Gold, on Amazon kindle. Recent book reviews have been published in translation in Romania: CLH 60/2017, in "Obiectiv de Vaslui" (a regional paper) and in "Nord literar" (a literary journal from Baia Mare city,  Transylvania). He is currently engaged on a novel based on the Gilgamesh tale, set in contemporary times. 

joi, 29 martie 2018

FRENCH HORIZONS: NOËLLE ARNOULT























Les amoureux du Quartier Latin

Les réverbères arborent des silhouettes lascives
Sous lesquelles s’ébattent les amoureux
C'est indéniable : ils s'adorent, ils sont ivres!
Ils se content l'hymne des jours heureux...
La Seine s'écoule, paisible, à leurs pieds,
Leur insouciance s'exaspère en un crescendo de bohème;
Leurs idées romantiques et désuètes confirmées
Par la lecture de romans passionnément extrêmes...
Pointe aussi toute la sainte colère,
Toute la belle force téméraire,
De la jeunesse fantaisiste
Et, en l'âme, rebelle et anarchiste...
Paris leur appartient,
Tels des «Rastignac» réincarnés;
Pour eux, toujours des promesses de matins
Qui entraînent les âmes bien-nées…
Les feuilles et les marrons volent autour d'eux;
Seule la jeunesse vénère l'Automne;
Comme des parfums d'aventure qui résonnent,
Environnés des turbulences du vent malicieux...
Rien ne les dérange!
Ils sont heureux, meilleurs!
Jamais ils ne s'imagineraient «La Chute d'en Ange»
Tant sont-ils, en l'âme, vainqueurs !...
…La Promenade au Quartier Latin,
Antre des étudiants, leur confère une stature de Romains
Plaisanteries fusant et plaisir d'amour,
Ils sautent dans les allées du Jardin du Luxembourg...
Flâner dans les nobles Rayons
De la Bibliothèque Sainte-Geneviève,
Pleine d’encyclopédies de Diderot et Buffon,
Leur octroie encore davantage de fièvre…
Grignoter dans un petit restaurant typique
De petites choses sans importance,
Dolce Vita à l'Italienne, c'est Magique !
Alors qu’apparaît leur jolie connivence...
Leur baiser, dans un Ciel complice, s'élance,
Au goût de fruit défendu et de pirouette;
La fleur au vent de leur Chanson nostalgique – une transe,
Fait frissonner d'aise les passants «honnêtes»...
























Îndrăgostiţii din Cartierul Latin

Felinarele arborează siluete lascive
Sub care flirtează îndrăgostiţii
Este evident: se adoră, sunt beţi de fericire!
Îşi spun imnul zilelor fericite...
Sena curge, liniştit, la picioarele lor
Nepăsarea lor urcă într-un crescendo boem;
Ideile lor romantice şi desuete sunt confirmate
De lectura romanelor pasionale...
Care dezvăluie toată sfânta mânie,
Toată frumoasa forţă temerară,
A tinereţii pline de fantezie
Şi, în suflet, rebele şi anarhiste...
Parisul e al lor,
Atâţia rastignaci* reîncarnaţi;
Pentru ei, mereu promisiuni în zori de zi
Care antrenează sufletele nobile...
Frunzele şi castanele zboară în jurul lor;
Doar tinereţea venerează Toamna;
Ca miresme de aventură răsunând, 
Învăluiţi de palele de vânt răutăcios...
Nimic nu-i supără!
Sunt fericiţi şi mai buni!
Nicicând nu şi-ar imagina “Căderea unui înger”
Într-atât sunt ei, în suflet, biruitori!...
...Plimbarea prin Cartierul Latin,
Sălaş de studenţi, le dă o statură de romani
Cu glume zglobii şi plăcerea iubirii,
Se hârjonesc pe aleile Grădinii Luxembourg... 
Hoinărind pe sub nobilele raze
Ale Bibliotecii Sainte-Geneviève,
Plină cu enciclopediile lui Diderot* şi Buffon*,
Care le dă şi mai multă febră...
Ciugulind într-un mic restaurant tipic
Mărunţişuri fără importanţă,
Dolce vita în stil italian, adevărată magie!
Atunci când apare frumoasa lor conivenţă...
Sărutul lor, într-un Cer complice, se lansează,
Cu gust pentru fructul interzis şi piruete;
Floarea Cântului lor nostalgic – o transă,
Îi face să tresară uşor pe trecătorii “cumsecade”... 

Note. Notes

*Eugène de Rastignac, personaj principal, tipul arivistului şi al tânărului ambiţios în romanele lui Balzac. Personnage principal, qui incarne l’arrivisme et l’ambition dans les romans de Balzac. 
*Denis Diderot (1713-1784), scriitor francez, autor de romane, din epoca iluministă. Écrivain français, auteurs de romans de l’époque des lumières.
*Georges-Louis Leclerc, conte de Buffon (1707-1788), savant şi scriitor francez. Savant et écrivain français.


Profil

Noëlle Arnoult (née á Paris).  Poète. Licence de Lettres Modernes à l’Université de Sorbonne (IV). Actuellement elle vit á Dijon. Livres publiés: Poésies (1984), Passion, Ombre et Lumière (2015), Si j’avais été la Belle et autres Licornes (2016), Enfer, Limbes et Rédemption (2017). Collaborations au journal “Le Bien public”. Sa création poétique, pleine de grâce mais en maîtrisant aussi une savante  architecture, est à la fois l’expression du néo-romantisme et néo-clasicisme postmoderne. Collaboratrice et rédacteur principal de HLC en France à partir de 2017.  

Noëlle Arnoult (născută la Paris). Poetă. Licenţiată în litere moderne a Universităţii Sorbona (IV). În prezent locuieşte în oraşul Dijon. Cărţi publicate: Poezii (1984), Pasiune, Umbră şi Lumină (2015), Dacă aş fi fost Frumoasa şi ceilalţi Licorni (2016), Infern, Limb şi Mântuire (2017). Colaborări la ziarul “Le Bien public”. Creaţia sa poetică, plină de graţie dar stăpânind în acelaşi timp o arhitectură savantă, este în egală măsură expresia neoromantismului şi a neoclasicismului postmodern. Colaboratoare şi redactor principal în Franţa pentru revista “Orizont literar contemporan” din anul 2017. 

Traducere de Daniel Dragomirescu

marți, 27 martie 2018

CONTEMPORARY VIEWPOINTS: JOHN TISCHER (UNITED STATES - MEXICO)




















Short Short Story

I was a plumber’s apprentice in Columbia,
South Carolina, during the Vietnam era. The
journeyman asked me: “You’re a Buddhist…
why don’t you burn yourself?”
I said: “You’re a Christian…why don’t you
nail yourself to a cross?”


Poveste ultrascurtă

Am fost ucenic de instalator în Colombia,
Carolina de Sud, pe vremea Războiului din Vietnam. 
Meşterul m-a întrebat: “Eşti budist...
de ce nu-ţi dai foc singur?”
Am spus: “Eşti creştin... 
de ce nu te agăţi singur pe o cruce?”   


Profile. Profil

John Tischer (1949, Chicago, United States). Poet, prose writer, a bohemian figure. After 2000 he moved to Tepoztlan, Mexico. In John Tischer opinion: "It's no wonder truth is stranger than fiction....fiction has to make sense." he have been writing poetry since the 70's. A few published in “Windhorse”, a Buddhist literary mag. She also was on "Sleepless Nights", an electronica music radio show, KGNU, Boulder, Colorado, a dozen times in the late 1990’s when he read my poetry.” Part of his poetic creation may be read on his personal blog “Eggtooth Breaks Open”, a more than remarcable blog. Published in CLH: 4/2011, 2, 3, 4, 5, 6/2012, Ant. 3/2012, 1, 2, 4, 5/2013, 2, 6/2014, 1, 5, 6/2015, 1, 3, 4, 5, 6/2016, 1, 2/2017. Books in “Bibliotheca Universalis”: Brownian Life (poetry, 2015). In preparation: Café at the End of Time (novel).

John Tischer (1949, Chicago, Statele Unite). Poet, prozator, figură boemă. După anul 2000 s-a stabilit în oraşul Tepoztlan din Mexic. A început să scrie poezii din anii ’70. Câteva scrieri i-au fost publicate în “Windhorse”, o revistă literară budistă. A fost prezent în cadrul “Sleepless Nights” (“Nopţi albe”), un spectacol de muzică electronică, la radio KGNU din oraşul Boulder, Colorado (SUA), unde a citit din creaţia sa poetică. Scrierile sale pot fi consultate pe blogul personal “Eggtooth Breaks Open”, un blog care îşi depăşeşte condiţia.  Publicat în OLC: 4/2011, 2, 3, 4, 5, 6/2012, Ant. 3/2012, 1, 2, 4, 5/2013, 2, 6/2014, 1, 5, 6/2015, 1, 3, 4, 5, 6/2016, 1, 2/2017. Cărţi în “Bibliotheca Universalis”: Viaţă browniană (poezii, 2015). În pregătire pentru tipar: Cafenea la sfârşitul timpului (roman).

Traducere şi note de Daniel Dragomirescu

sâmbătă, 24 martie 2018

DEBUT LA OLC: RAMI KASSIM (ALGERIA)



















Le combattant 

Je suis le combattant fatal,
visant le point distal,
qui répand la misère et la peur
la vie amère ne me fait que du bonheur
Je me déguise en fantôme
afin de naviguer là-bas où les hommes
sont pris par les rêves
Je m'envole sans chercher une trêve
sans être vu, je suis le kidnappeur,
n'ayant pas la moindre pudeur,
qui éteint l’espoir
pour dispenser les idées noires
la terreur et le stress
Mon vol sans tendresse
laisse les cœurs en détresse
Ces boules de chair
deviennent des pierres
dans mes fourrières


Luptătorul

Sunt luptătorul fatal
care ia la ochi ţinta aflată departe
care răspândeşte mizeria şi spaima
viaţa amară îmi aduce doar fericire
Mă deghizez în fantomă
ca să navighez acolo unde oamenii
sunt luaţi de vise
Zbor fără să caut vreun popas
nevăzut, sunt răpitorul,
fără nici un dram de sfială,
care stinge speranţa
ca să răspândesc ideile negre
teroarea şi spaima
Zborul meu lipsit de gingăşie
lasă inimile în primejdie
Aceşti bulgări de carne
se preschimbă în pietre
în hambarele mele.    


















Larbi Bensari et Boudelfa animant un mariage à Tlemcen (d'après Bachir Yellès)

Profil cultural

Rami Kassim (24 janvier 1987, village de Borjd Baal, commune de Dahra) est un jeune écrivain algérien. Il a effectué mes études à l'Ecole Normale Supérieure des professeurs d'Alger. Professeur de français au lycée. Il a publié en 2016 une nouvelle intitulée Mes errances infinies (Maison Edilivre).

Rami Kassim (24 ianuarie 1987, satul Borjd Baal, comuna Dahra) este un tânăr autor algerian. A studiat la Şcoala Normală Superioară din Alger. Profesor de limba franceză la liceu. În 2016 a publicat romanul Rătăcirile mele fără sfârşit (Editura Edilivre). 

Traducere de Daniel Dragomirescu

marți, 13 martie 2018

ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN NR. 1 (63) / IANUARIE-FEBRUARIE 2018























EDITORIAL
Daniel Dragomirescu,”Cărţi bune, cărţi proaste”, p. 1

ORIZONTURI CRITICE
Patrizia Boi (Italia), “Tra tecnica, cultura e spiritualità”, p. 3
Daniel Ioniţă (Australia), “Cum se scrie poezie?”, p. 6
Raymond Walden (Germania), “Krieg frisst Menschen“, p. 11

SPECTACOLUL LUMII
Roxana Doncu (România), “Istanbul Olmaz Olsun”, p. 14

ORIZONTUL PROZEI
Radu Igna (România), “6 ianuarie 1990”, p. 22
Niza Todaro (Uruguay), “Un niño triste”, p. 24
Natalia González Amorín (Uruguay), “Recuerdo de la infancia: el olvido”, p. 29

ORIZONTURI POETICE, p. 31 - 48
Kees van Meel (Olanda)
Neil Leadbeater (Regatul Unit)
Richard Livermore (Regatul Unit)
Byron Beynon (Regatul Unit)
Martin Bates (Regatul Unit)
Paul Mein (Regatul Unit)
Gregory Vincent St. Thomasino (Statele Unite)
Michael White (Statele Unite)
John Tischer (Statele Unite-Mexic)
Isa Guerra (Spania)
Claudio Sottocornola (Italia)

ORIZONTURI FRANCEZE, p. 49 – 53
Noëlle Arnoult, Hennie Claude
Patricia Pichancourt, Josette Gallou
Sylvain Escalier

ACOLADE. DEBUT, p. 53 - 57
Nedda González Nuñez (Argentina)
Ana-Maria Oncescu (România)
Julie de la Vega (Franţa)
Marie Cholette (Canada)

INTERVIURI INTERCULTURALE
Monica Manolachi, Interviu cu poetul galez Peter Thabit Jones (fragmente), p. 58

NOTE INTERCULTURALE
Divizia Franceză în 2018, p. 63
Galeria de artă a lui Patrick Dupressoir, p. 64

TRADUCERI
Roxana Doncu, Monica Manolachi, Daniel Dragomirescu, Elena Ţăpean, Irina Secărescu,
Monica Dragomirescu, Ana-Maria Oncescu, Daniel Ioniţă (Australia-România),
Noëlle Arnoult (Franţa), Morelle Smith, Neil Leadbeater (Regatul Unit),
Raymond Walden (Germania), Albert Hagenaars (Olanda)

duminică, 11 martie 2018

NEW IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS


Radu Igna, Armonia Snack Bar
Short stories about Romania & Romanians 
before and after December 1989.
A vivid perspective. A notable book. 
Number 154 in "Bibliotheca Universalis"